Posibilitatea viziunii umane

Viziunea in procesul de recrutare si selectie

Cooperarea umană Societatea este acţiune concertată, cooperare. Societatea este rezultatul comportamentului conştient şi deliberat.

miopie 15 recâștiga vederea după 40

Aceasta nu înseamnă că indivizii au încheiat contracte în virtutea cărora au fondat societatea umană. Acţiunile care au produs cooperarea socială şi care o reproduc din nou, în fiecare zi, nu urmăresc nimic altceva decât cooperarea şi întrajutorarea cu alţii, pentru atingerea anumitor rezultate specifice.

Viziunea in procesul de recrutare si selectie

Ansamblul complexului de relaţii mutuale create prin asemenea acţiuni concertate se numeşte societate. Societatea pune colaborarea în locul existenţei izolate — cel puţin imaginabile — a indivizilor. Societatea este diviziune şi posibilitatea viziunii umane a muncii.

În calitatea sa de animal care acţionează, omul devine un animal social. Individul uman se naşte într-un mediu organizat din punct de vedere social. Numai în sensul acesta putem accepta zicala că societatea este — logic sau istoric — antecedentă individului.

În toate celelalte sensuri, dictonul acesta e fie steril, fie lipsit de sens. Individul trăieşte şi acţionează în societate. Însă societatea nu este nimic altceva decât combinarea indivizilor, în vederea efortului de cooperare. Ea nu există nicăieri decât în acţiunile persoanelor individuale. Este o greşeală să o căutăm în afara acţiunii indivizilor. A vorbi despre existenţa independentă, viaţa, sufletul şi acţiunile autonome ale unei societăţi, este o metaforă care poate duce cu uşurinţă la erori grave.

Întrebarea dacă societatea sau individul trebuie considerat ţelul ultim, şi dacă interesele societăţii trebuie subordonate intereselor indivizilor, sau cele ale indivizilor celor ale societăţii, este sterilă.

Acţiunea este întotdeauna acţiune a unor persoane individuale. Elementul social, sau societal, este o anumită orientare a acţiunilor persoanelor individuale. Categoria scop nu are sens decât când este aplicată acţiunii. Teologia şi metafizica istoriei pot dezbate scopurile societăţii şi planurile pe care urmăreşte Dumnezeu să le realizeze cu privire la societate, aşa cum pot discuta despre ţelurile tuturor celorlalte părţi ale universului creat.

Pentru ştiinţă, [p.

În cadrul cooperării sociale, între membrii societăţii pot apărea sentimente de simpatie şi prietenie, precum şi un sentiment de posibilitatea viziunii umane laolaltă.

Asemenea sentimente sunt sursele celor mai minunate şi sublime experienţe umane. Ele sunt cel mai preţios ornament al vieţii; ele ridică specia animală reprezentată de om, la înălţimea existenţei cu adevărat umane. Cu toate acestea, ele nu sunt, cum au presupus unii, factorii care au produs relaţiile sociale. Ele sunt fructele cooperării sociale, care nu înfloresc decât în cadrul ei. Ele nu preced instituirea relaţiilor sociale şi nu sunt sămânţa din care cresc acestea.

restabiliți vederea foarte slabă Am exerciții de miopie pentru ochi

Faptele fundamentale care au dus la apariţia cooperării, societăţii şi a civilizaţiei, şi care au transformat animalul uman într-o fiinţă umană, sunt acelea că lucrul desfăşurat în cadrul diviziunii muncii este mai productiv decât munca izolată şi că raţiunea umană este capabilă să recunoască acest adevăr. Fără acestea, oamenii ar fi rămas pe vecie duşmani de moarte unii altora, rivali ireconciliabili, în strădaniile lor de a-şi asigura o porţie din stocul limitat al mijloacelor de subzistenţă furnizate de natură.

Fiecare om ar fi fost forţat să-i privească pe toţi ceilalţi ca duşmani ai săi; dorinţa sa intensă de a-şi satisface propriile pofte l-ar fi îndreptat spre conflict implacabil, cu toţi vecinii săi.

Nici un fel de simpatie nu s-ar fi putut dezvolta într-o asemenea stare de lucruri. Putem numi conştiinţă de specie, simţ de comunitate, sau simţ de apartenenţă laolaltă, recunoaşterea faptului că toate celelalte fiinţe umane sunt colaboratori potenţiali în lupta pentru supravieţuire, deoarece sunt capabile să recunoască beneficiile mutuale ale colaborării, pe când animalelor le lipseşte această facultate.

Totuşi, nu trebuie să uităm că faptele primare, care fac cu putinţă posibilitatea viziunii umane asemenea conştiinţă, sau un asemenea simţ, sunt cele două enumerate mai sus.

Într-o lume ipotetică, în care diviziunea muncii n-ar spori productivitatea, n-ar exista nici un fel de societate. N-ar exista nici un fel de sentimente de bunăvoinţă sau de bune intenţii. Biologii nu s-au înşelat împrumutând conceptul de diviziune a muncii din filozofia socială şi adaptându-l câmpului lor de investigaţie.

Există diviziune a norme posibilitatea viziunii umane viziune la înălțime între diversele părţi ale oricărui organism viu. Există, mai mult, entităţi organice compuse din individualităţi animale care colaborează. Dar nu trebuie să uităm niciodată că trăsătura caracteristică a societăţii umane este cooperarea deliberată; societatea este un rezultat posibilitatea viziunii umane acţiunii umane, i.

Nici un astfel de element nu este prezent, atât cât putem şti, în procesele care au avut drept rezultat emergenţa sistemelor de structuri funcţionale ale plantelor şi corpurilor animale şi funcţionarea societăţilor de furnici, albine şi viespi.

Societatea umană este un fenomen intelectual şi spiritual. Este rezultatul utilizării deliberate a unei legi universale, ce determină devenirea cosmică, respectiv al productivităţii superioare a diviziunii muncii. Ca orice altă manifestare a acţiunii, recunoaşterea legilor naturii este pusă în serviciul eforturilor omului de a-şi ameliora condiţiile. O critică a concepţiei holiste şi metafizice despre societate Conform doctrinelor universalismului, a realismului conceptual, a colectivismului şi a anumitor reprezentanţi ai psihologiei structuraliste Gestaltpsychologiesocietatea este o entitate care îşi trăieşte propria viaţă, independentă şi separată de vieţile diverşilor indivizi, care acţionează pe cont propriu şi urmăreşte propriile sale ţeluri, diferite de ţelurile urmărite de indivizi.

În acest caz, desigur, poate apărea un antagonism între obiectivele societăţii şi cele ale membrilor ei. Pentru a asigura înflorirea şi dezvoltarea continuă a societăţii devine necesar să fie controlat egoismul indivizilor, iar ei să fie siliţi să-şi sacrifice ţelurile lor egoiste în beneficiul societăţii.

În acest punct, toate aceste doctrine holiste trebuie să abandoneze metodele seculare ale ştiinţelor umane şi raţionamentului logic, şi să alunece posibilitatea viziunii umane profesiuni de credinţă teologice sau metafizice. Ele trebuie să presupună că Providenţa, prin profeţii, apostolii şi liderii săi carismatici, îi forţează pe oameni, care sunt dedaţi constituţional la rele, i. Aceasta este filozofia care a caracterizat din timpuri [p.

Ea a fost un element al tuturor doctrinelor religioase. Omul este ţinut să se supună legii date de o putere supraumană şi să asculte de autorităţile cărora această putere le-a încredinţat aplicarea posibilitatea viziunii umane.

Meniu de navigare

Ordinea creată de această lege, societatea umană, este prin urmare lucrarea Divinităţii şi nu a omului. Dacă Domnul n-ar fi intervenit şi n-ar fi luminat omenirea rătăcitoare, societatea nu şi-ar fi făcut apariţia. Posibilitatea viziunii umane adevărat că pentru om cooperarea socială e o binecuvântare; este adevărat că omul s-a putut ridica din barbaria şi mizeria morală şi materială a stării sale primitive doar în cadrul societăţii.

Dar, lăsat de unul singur, el nu şi-ar fi găsit nicicând drumul spre mântuire, deoarece ajustarea la cerinţele cooperării sociale şi subordonarea la preceptele morale îi impun constrângeri grele. Din punctul de vedere al intelectului său netrebnic, el ar fi socotit abandonul anumitor avantaje anticipate ca fiind un rău şi o privaţiune.

El n-ar fi fost în stare să recunoască avantajele nemăsurat superioare, dar ulterioare, contuzie oftalmologică pentru ochi care i le va procura renunţarea la plăcerile prezente şi vizibile. În absenţa revelaţiei supranaturale, el n-ar fi învăţat ce doreşte destinul să facă pentru propriul său posibilitatea viziunii umane şi acela al urmaşilor săi.

Teoria ştiinţifică dezvoltată de filozofia socială a raţionalismului şi liberalismului din secolul al XVIII-lea şi de teoria economică modernă nu posibilitatea viziunii umane la nici un fel de interferenţe miraculoase ale unor puteri supraumane. Fiecare pas prin care un individ substituie acţiunii izolate acţiunea concertată are drept rezultat o ameliorare imediată şi recognoscibilă a condiţiilor sale.

Avantajele derivate din cooperarea paşnică şi diviziunea muncii sunt universale. Ele aduc beneficii imediate fiecărei generaţii, şi nu doar descendenţilor de mai târziu.

Individul este compensat din posibilitatea viziunii umane pentru ceea ce trebuie să sacrifice de posibilitatea viziunii umane societăţii, prin avantaje superioare.

Sacrificiul său este doar aparent şi temporar; el renunţă la un câştig mai mic pentru a dobândi mai târziu bioflavonoide și viziune mai mare. Nici o fiinţă rezonabilă nu poate să nu înţeleagă lucrul acesta evident. Când cooperarea socială se intensifică prin lărgirea câmpului diviziunii muncii, sau când protecţia legală şi păstrarea păcii sunt întărite, motivaţia este dorinţa tuturor celor implicaţi de a-şi ameliora propriile condiţii.

Urmărindu-şi propriile interese — corect înţelese — individul lucrează pentru intensificarea cooperării sociale şi interacţiunea paşnică. Societatea este un produs al acţiunii umane, i.

Home » Resurse Umane » Viziunea in procesul de recrutare si selectie Viziunea in procesul de recrutare si selectie Posted on iul. Actiunea fara viziune este doar timp pierdut.

Pentru a explica devenirea şi evoluţia, nu este necesar să invocăm doctrina, cu siguranţă ofensatoare pentru minţile cu adevărat religioase, conform căreia creaţia originară era atât de [p. Rolul istoric al teoriei diviziunii muncii, elaborate de economia politica britanic, de la Hume la Ricardo, a constat în demolarea completă a tuturor doctrinelor metafizice referitoare la originea şi funcţionarea cooperării sociale. Ea a încununat emanciparea spirituală, morală şi intelectuală a omenirii, inaugurată de filozofia epicureană.

Ea a substituit eticii heteronome şi intuiţioniste din vremurile vechi o moralitate raţională şi autonomă. Dreptul şi legalitatea, codul moral şi instituţiile sociale, nu mai sunt adorate ca decrete de nepătruns ale Cerului.

Ele posedă o origine umană, singurul criteriu care trebuie să li se aplice fiind cel al adecvării la bunăstarea posibilitatea viziunii umane. Economistul utilitarist nu spune: Fiat justitia, pereat mundus. El spune: Fiat justitia, ne pereat mundus.

El nu-i cere omului să renunţe la bunăstarea sa în beneficiul societăţii, ci îl sfătuieşte să-şi recunoască interesele corect înţelese. În ochii săi, măreţia Domnului nu se manifestă prin amestecuri neîncetate în feluritele treburi ale prinţilor şi politicienilor, ci prin înzestrarea de către El a creaturilor Sale cu raţiune şi cu impulsul de a-şi urmări fericirea.

Într-adevăr, mulţi sunt cei ce pretind că sunt trimişii Providenţei, şi fiecare din aceşti profeţi predica altă evanghelie. Pentru credinciosul statornic nu poate exista nici o îndoială; el este pe deplin convins că a îmbrăţişat singura doctrină adevărată.

Dar tocmai fermitatea acestor convingeri este cea care face ca antagonismele să fie ireconciliabile. Fiecare parte este hotărâta să-şi impună perceptele proprii. Însă, cum argumentaţia logică nu poate decide între diversele crezuri posibilitatea viziunii umane în conflict, nu rămâne nici un mijloc pentru soluţionarea acestor dispute, cu excepţia confruntării armate.

Doctrinele sociale nonraţionaliste, [p. Istoria marilor religii ale omenirii este o înşiruire de bătălii şi războaie, ca şi istoria socialismului, statolatriei şi naţionalismului, pseudo-religiile contemporane.

Intoleranţa şi propaganda făcută sub ameninţarea sabiei călăului sau a soldatului sunt inerente oricărui sistem de etică heteronomă.

Legile Domnului sau ale Destinului pretind validitate universală, iar autorităţilor pe care le declară ele legitime oamenii le datorează, cu toţii, de drept, obedienţă. Câtă vreme prestigiul codurilor de moralitate heteronome şi al corolarului lor filozofic, realismul conceptual, a rămas intact, nu putea fi vorba de toleranţă sau de o pace durabilă. Când luptele încetau nu era decât pentru a aduna noi forţe, pentru continuarea bătăliei.

Ideea de toleranţă cu privire la opiniile divergente ale altor oameni nu s-a putut naşte decât după ce doctrinele liberale au rupt vraja universalismului. În lumina filozofiei utilitariste, societatea şi statul nu mai apar ca instituţii de menţinere a ordinii mondiale, care plac Divinităţii din considerente ascunse minţii umane, deşi dăunează evident intereselor seculare ale multora, sau chiar ale imensei majorităţi a celor aflaţi astăzi în viaţă.

Dimpotrivă, societatea posibilitatea viziunii umane statul sunt mijloacele fundamentale de atingere a scopurilor pe care le urmăresc de bunăvoie, pentru toţi oamenii. Ele au fost create prin eforturi umane, iar prezervarea şi organizarea lor cea mai adecvată sunt sarcini care nu diferă în mod esenţial de celelalte interese ale acţiunii umane.

scăderea acuității vizuale în ochi dioptrii corecte ale vederii

Susţinătorii moralităţii heteronome şi ai doctrinei colectiviste nu pot spera să demonstreze prin raţionament corectitudinea varietăţii specifice de principii etice susţinute de ei şi superioritatea şi legitimitatea exclusivă a idealului lor social particular. Ei sunt constrânşi să le ceară oamenilor să accepte fără să cerceteze sistemul lor ideologic şi să se predea autorităţii considerate de ei ca dreaptă; ei înţeleg să reducă la tăcere pe nesupuşi sau să-i reducă la supunere cu bâta.

Bineînţeles, vor exista întotdeauna indivizi şi grupuri de indivizi al căror intelect este atât de redus încât nu pot înţelege beneficiile pe care li le oferă cooperarea socială. Alţii sunt atât de lipsiţi de voinţă şi de putere morală încât nu pot rezista tentaţiei de a urmări avantaje efemere, prin acţiuni dăunătoare funcţionării fluente a sistemului social. Într-adevăr, ajustarea individului la cerinţele cooperării sociale cere sacrificii. Ele sunt, e drept, doar sacrificii temporare şi aparente, fiind mai mult decât compensate de avantajele incomparabil mai mari pe care le oferă viaţa în societate.

Totuşi, pe moment, în chiar momentul renunţării la o plăcere aşteptată, [p. Anarhiştii cred că educaţia i-ar putea face pe toţi oamenii să înţeleagă ce le cere interesul lor să facă. Instruiţi corespunzător, ei s-ar adapta de bunăvoie regulilor de conduită indispensabilă pentru prezervarea societăţii. Anarhiştii susţin că ar putea exista o ordine socială în care nimeni nu se bucură de privilegii pe seama concetăţenilor săi, fără nici un fel de constrângere şi coerciţie pentru prevenirea posibilitatea viziunii umane dăunătoare societăţii.

O asemenea societate ideală s-ar putea lipsi de stat şi de aparatul guvernamental, i.

despre viziunea interioară cum să-ți recâștigi vederea fără intervenție chirurgicală

Anarhiştii trec cu vederea faptul incontestabil că anumiţi oameni sunt prea înguşti la minte sau prea slabi pentru a se ajusta spontan la condiţiile vieţii sociale. Chiar dacă am admite că fiecare adult posibilitatea viziunii umane este înzestrat cu facultatea de a înţelege avantajele cooperării sociale şi de a acţiona în consecinţă, rămâne încă problema copiilor, a vârstnicilor şi a nebunilor. Am putea cădea de acord că cei ce acţionează antisocial trebuie socotiţi bolnavi mental şi au nevoie de îngrijiri.

Dar câtă vreme nu s-au însănătoşit cu toţii, câtă vreme există copii şi senili, anumite măsuri trebuiesc luate pentru a-i împiedica să compromită societatea. O societate anarhistă ar fi expusă bunului plac al fiecărui individ. Societatea nu poate exista dacă majoritatea nu este gata să împiedice, prin acţiune violentă sau ameninţare cu aceasta, distrugerea ordinii sociale de către minorităţi.

Această putere este încredinţată statului sau aparatului guvernamental. Statul sau guvernul este aparatul social de constrângere şi coerciţie. El deţine monopolul acţiunilor violente. Nici un individ nu este liber să utilizeze violenţa sau ameninţarea cu violenţa dacă guvernul nu i-a dat acest drept.

Mounier, Introduction aux existentialismes, éd.

În esenţă, statul este o instituţie destinată prezervării relaţiilor interumane paşnice. Dar, pentru prezervarea păcii, el trebuie să fie pregătit să strivească asalturile celor ce posibilitatea viziunii umane pacea. Doctrina socială liberală, întemeiată pe doctrinele eticii utilitariste şi a teoriei economice, vede problema relaţiilor dintre guvern şi cei guvernaţi dintr-un unghi diferit de cel al universalismului şi colectivismului.

Liberalismul realizează faptul că guvernanţii, care sunt întotdeauna o minoritate, nu pot rămâne multă vreme în funcţii dacă nu sunt susţinuţi de consimţământul majorităţii celor guvernaţi.

Indiferent care ar fi sistemul de guvernare, temelia pe care este el clădit şi pe care se sprijină este, întotdeauna, opinia celor guvernaţi că a asculta şi a fi loiali faţă de guvern le slujeşte mai bine propriile interese, decât gena miopiei şi stabilirea unui alt regim.

Majoritatea are puterea să [p. Pe termen lung nu există nimic de felul unui guvern nepopular. Războiul civil şi revoluţia sunt mijloacele prin care majorităţile nemulţumite răstoarnă guvernanţii şi metodele de guvernare care nu le satisfac. În interesul păcii interne, liberalismul promovează guvernarea democratică. Democraţia nu este, aşadar, o instituţie revoluţionară. Dimpotrivă, ea este chiar mijlocul de evitare a revoluţiilor şi războaielor civile.

Ea furnizează o metodă pentru ajustarea paşnică a guvernării la voinţa majorităţii. Când cei aflaţi în funcţii şi politicile lor nu mai satisfac majoritatea naţiunii ei vor fi eliminaţi --la următoarele alegeri — şi înlocuiţi cu alte persoane, care adoptă politici diferite.

Principiul guvernării de către majoritate, sau de către popor, aşa cum îl recomandă posibilitatea viziunii umane, nu urmăreşte instituirea supremaţiei celor lipsiţi de scrupule, de soi rău, sau a barbarilor autohtoni.

Mai multe despre acest subiect