De ce cu vederea slabă Cezareea, istoria bizantului by mihaela c. nicolae - Issuu

Skip Next Introducere Mi-am propus sa schitez în aceasta carte, în linii mari, istoria Imperiului cu capitala la Bizant. Mi se pare, prin urmare, firesc sa pornesc de la 11 maiziua în care Constantin a inaugurat solemn noua capitala a Imperiului pe malurile Bosforului si sa ma opresc la 29 maiziua în care ultimul împarat bizantin a cazut, ucis în lupta, pe metereze, iar turcii au patruns în oras.

seleniu pentru a îmbunătăți vederea

Sunt constient ca, luând drept punct de plecare anulma expun la critici. Fara îndoiala, Imperiul «roman» nu sfârseste brusc în acest an pentru a fi urmat ori înlocuit de un Imperiu «bizantin». Unii cercetatori au sustinut ca istoria bizantina începe în anulanul mortii lui Teodosie si al împartirii Imperiului între Arcadius si Honorius.

  • Dumnezeu este unul dupa fiinta Lui.
  • Страусозавр опустился на землю, и Ричарду пришлось помочь Никки залезть - Спасибо, Буба, - проговорила маленькая девочка, уютно устроившись в - Время выбрано специально, - объяснил Арчи Ричарду и Элли, когда они оказались в лесу.

Altii sunt de parere ca abia domnia lui Iustiniandaca nu chiar aceea a lui Leon Isaurianul ar marca începutul Imperiului bizantin.

E vorba de controverse fara rost. Imperiul poate fi numit bizantin din momentul în care împaratul îmbunătățirea vederii prin gimnastică pentru ochi numit statornic pâna în «împarat al romanilor» - paraseste Roma, în stare de iremediabila decadere, si muta capitala în Constantinopolul menit sa devina centrul administrativ si politic al Imperiului.

Procesul evolutiv, lent si îndelungat, al transformarii principatului lui Augustus într-o monarhie crestina si orientala a fost marcat, poate, de date mai importante; nici una nu este însa mai semnificativa. Nu sunt mai putin zadarnice controversele privitoare la denumirea cea mai potrivita pentru acest Imperiu. Eruditii francezi care au pus, în secolul al XVII-lea, bazele bizantinologiei stiintifice, Labbe si, mai ales, Ducange, vorbeau pur si simplu de «istorie bizantina». Cei care au complicat lucrurile, atribuind istoriei si functii polemice, au fost filosofii din secolul al XVIII-lea: ei au tinut sa condamne Bizantul pentru ca li se parea a fi desavârsita întruchipare a absolutismului monarhic si a religiozitatii.

  • Быть может, ты хо-чешь принять душ.
  • Последнее время я ощущаю непонятные боли.

Parintele acestei directii de gândire a fost Voltaire, potrivit caruia exista «o istorie si mai ridicola decât istoria romana de la Tacit încoace: istoria bizantina. E o colectie netrebnica de declamatii si de miracole. Ea este rusinea spiritului omenesc, dupa cum Imperiul grecesc a fost rusinea lumii.

Turcii au macar mai mult bun simt: ei au învins, s-au bucurat de viata, au scris foarte putin». Istoria bizantina nu s-a eliberat înca de povara acestei judecati tributare ignorantei si subiectivitatii. Persista si azi convingerea ca Bizantul nu ar fi fost decât o palida supravietuire a Imperiului roman, a carui necontenita decadere ar fi durat pâna la prabusirea sa definitiva, pe fondul ciorovaielilor calugarimii si al ceremoniilor complicate ale unei curti aproape barbare.

E condamnat, fara sa fie ascultat. Bizantul este nevoit sa sufere aceasta nedreptate din pricina ca nu a avut parte de un mare istoric, de un Tucidide sau de un Tacit, ci numai de cronicari, a caror limba greaca este adesea greu de înteles: e mai usor sa-i dispretuiesri decât sa-i citesti. Am scris aceasta carte din dorinta de a demonstra ca un Imperiu care, vreme de unsprezece secole, a rezistat, pe hotarul dintre Occident si Orient, loviturilor venite când din partea unuia, când a celuilalt si care si-a împlinit fata de amândoua misiunea istorica si civilizatoare, merita mai mult decât indiferenta ori dispret.

Capitolul I Constantin. Monarhia crestina si orientala Domnia lui Constantin, în timpul careia Imperiul pagân devine Imperiu crestin, iar Roma îsi pierde întâietatea în favoarea Constantinopolului, marcheaza începutul istoriei bizantine. Trebuie sa reamintim de ce cu vederea slabă Cezareea ca între istoria romana si istoria bizantina nu exista ruptura: vreme de aproape trei secole, pâna la esecul încercarii lui Iustinian de a reface unitatea Imperiului, cea din urma apare ca o continuare fireasca a celei dintâi.

De-a lungul acestor trei secole, mostenirea Romei si a Greciei, pusa în primejdie de navalirile barbare, a fost treptat transferata în Bizant, iar Imperiul, supus actiunii unor puternici factori modelatori, a dobândit trasaturile esentiale ale viitorului Imperiu bizantin. Criza din secolul al III-lea. Asemenea tuturor marilor evenimente istorice si acesta are origini îndepartate: am putea sustine, fara paradox, ca monarhia constantiniana exista, în germene, în însusi principatul lui Augustus.

Sa ne gândim numai la secolul al III-lea. Dupa epoca stralucita a Antoninilor, dupa acest secol minunat de «pace romana», secolul al Restabiliți miracolul viziunii, Imperiul trece printr-o cumplita criza, în urma careia era gata sa se prabuseasca.

O.S.M.T.H. - ROMANIA - CATEHISM ORTODOX

Criza interna: împaratii sunt fie ridicati pe tron, fie detronati numai de capriciul si lacomia soldatilor; aproape toti mor de moarte violenta. S-a vadit atunci mai bine ca oricând marea slabiciune a regimului instituit de Augustus: lipsa unei reguli de succesiune la conducerea imperiului. Criza externa: de-a lungul imensei frontiere, barbarii ataca si sparg limes-ul construit de Hadrian; Italia însasi este amenintata si pentru a feri macar Roma de un asalt fatal, Aurelian construieste puternica ei incinta.

Criza economica: comertul stagneaza, ogoarele sunt parasite ori devastate, impozitele nu mai pot fi încasate, moneda se depreciaza. Religiile si superstitiile Orientului se raspândisera în întreg Imperiul, pe teritoriul caruia se întâlneau si se confundau credintele cele mai ciudate, riturile cele mai stranii. Oamenii aspirau la o religie desprinsa cu totul de aceasta lume deceptionanta, o religie care sa transfere într-o alta lume telul si finalitatea existentei pamântesti. Spiritele cele mai elevate erau atrase de monoteism.

Crestinismul îsi desavârsea discret organizarea si isi definea dogmele.

istoria bizantului by mihaela c. nicolae - Issuu

Secolul al III-lea a cunoscut totusi câtiva împarati energici si bine intentionati: cu foarte putine exceptii, toti au fost ucisi de soldatii lor înainte de a fi putut înfaptui ceva folositor; toti au fost nevoiti sa-si consacre putinul timp pe care li-l lasa la dispozitie îngaduinta legiunilor unui necontenit du-te vino de la o granita la alta pentru a pune stavila valurilor de barbari care napadeau Imperiul, patrunzând prin marile brese deschise în sistemul lui de fortificatii.

Docletian si primele reforme. Diocletian merita sa ne retina o clipa atentia nu numai ca predecesor imediat ai lui Constantin, ci si pentru ca a fost împaratul care a salvat Imperiul, impunându-i o reforma tot atât de profunda ca si reformele înfaptuite de Augustus sau de Hadrian. Diocletian face din împarat un personaj sacru, adorat potrivit unor rituri foarte minutios reglementate, împrumutate din eticheta curtilor orientale: lumea se prosterneaza în fata împaratului, îi saruta faldurile mantiei de purpura.

Si tot Diocletian aplica hotarât principiul absolutismului monarhic si corolarul acestuia, al centralizarii administrative, cu toate consecintele lor: senatul nu mai are nici un rol efectiv, iar senatus-consultete sunt suprimate; provinciile senatoriale dispar o data cu ultimele privilegii ale Italiei; cârmuirea Imperiului este încredintata exclusiv consilierilor, birourilor si agentilor împaratului.

Aducându-si aminte de primejdiile în care anarhia militara aruncase Imperiul, Diocletian a separat totodata strict functiile civile de comandamentele militare, retragând guvernatorilor de provincii autoritatea asupra unor trupe si suprimând dreptul generalilor de a detine vreun rol în administratie. Era absolut necesar, în sfârsit, pentru Diocletian, sa rezolve cele doua probleme de care depindea salvarea Imperiului: apararea teritoriului si regularitatea succesiunii.

Nu în alt scop, ci numai pentru a o rezolva pe cea dintâi, dându-si seama ca era cu neputinta ca un singur imperator sa apere imensa frontiera a Imperiului, Diocletian si-a asociat de ce cu vederea slabă Cezareea «august», înca dinpe Maximian. I-a încredintat acestuia apararea Occidentului si a asumat el însusi sarcina apararii Orientului: fie spus în treacat, devenea astfel evident ca Imperiul se îndreapta catre o inevitabila împartire si era recunoscuta de pe acum predominanta Orientului grecesc asupra Occidentului latin.

Si nu în alt scop, ci numai pentru a da Imperiului acel statut succesoral care-i lipsise întotdeauna, Diocletian a transformat, înaceasta diarhie într-o tetrarhie, asociind celor doi augusti doi cezari, pe Constantiu Chlorus si pe Galerius: ei aveau datoria sa-i asiste pe cei doi augusti în activitatea lor administrativa curenta, dar erau totodata si succesorii lor desemnati.

Diocletian a dorit sa vada cum functioneaza sistemul pe care l-a creat. Când l-a asociat la imperiu pe Maximian, i-a pus o conditie: Maximian trebuia sa abdice si el, atunci când ar fi abdicat Diocletian. Evenimentul, unul dintre cele mai neobisnuite din cursul acestei mari domnii, s-a produs în Diocletian s-a retras în maretul palat, de factura orientala, pe care si-l construise la Split.

Constantiu Chlorus si Galerius au devenit augusti. Constantin reface unitatea Imperiului.

distanța testului ocular

Un ofiter relativ obscur, Severus, i-a fost asociat în calitate de cezar lui Constantiu Chlorus atunci când, în urma abdicarii lui Maximian, el a devenit august. Aceasta alegere i-a nemultumit pe doi tineri ambitiosi: pe Maxentiu, fiul lui Maximian si pe Constantin, fiul lui Constantiu Chlorus, nascut dintr-o prima casatorie a acestuia cu o fata din popor, pe nume Elena slujnica, se zicea, într-un han.

Moartea lui Constantiu Chlorus, îna declansat un sir de tulburari si de acte de uzurpare: Constantin e proclamat august de legiunile din Gallia si Britania, în vreme ce Maxentiu e proclamatprinceps la Roma si, curând dupa aceea, august de cohortele pretoriene; dupa câtiva ani de mare confuzie, înConstantin si Maxentiu ramân singuri, fata-n fata, gata de înfruntare. În Orient, dupa abdicarea lui Diocletian, Galerius devenise august, iar el îsi asociase în calitate de cezar un ofiter, Maximin Daia.

Toate au mers bine pâna la moartea lui Galerius, în mai Atunci, Maximin Daia a trebuit sa se confrunte cu un competitor, pe nume Licinius, numit de Galerius, în vremea turburarilor, august în Occident, dar care nu izbutise sa se impuna acolo si sconta, în consecinta, sa-si ia revansa în Orient.

Evenimentele se vor desfasura de acum înainte potrivit unei logici firesti: în Occident, Constantin se debaraseaza de Maxentiu, iar în Orient, Licinius de Maximin Daia; Constantin se va debarasa apoi de Licinius.

Batalia în urma careia Constantin a ajuns stapân pe tot Occidentul a avut loc la 28 octombriela Stâncile-Rosii, acolo unde podul Milvius trece peste Tibru, nu departe de Roma: Maxentiu a pierit aici înnecat, iar Constantin si-a facut intrarea triumfala în Roma.

Între Licinius și Constantin parea sa domneasca deplina întelegere. Înei au convenit sa numeasca cezari pe doi fii ai lui Constantin, pe Crispus si pe Constantin cel Tânar, pe de o parte, pe un fiu al lui Licinius, Licinius cel Tânar, pe de alta: decizie grava, caci ea tindea sa înlocuiasca principiul asocierii prin acela al ereditatii în privinta transmisiunii puterii, într-un moment în care se parea ca se doreste restaurarea regimului lui Diocletian.

Aceasta decizie determina, fireste, pe fiecare dintre augusti sa caute sa acapereze în beneficiul propriei sale familii lista diagnosticelor vizuale puterea. Ea a contribuit, mai mult decât motivele religioase despre care vom mai avea prilejul sa vorbim, la declansarea razboiului, izbucnit cel târziu în Licinius a fost înfrânt la Adrianopol, apoi, înca o data, la Chrysopolis; el a fost nevoit sa se predea lui Constantin care, în pofida fagaduielilor anterioare, a poruncit sa fie ucis, tot asa cum, ceva mai târziu, a poruncit sa fie ucis Licinius cel Tânar.

Constantin ramânea singurul împarat. El crease cezar pe al treilea sau fiu, Constantiu: el instituia astfel transmiterea pe cale ereditara a puterii de ce cu vederea slabă Cezareea, careia îi restabilea totodata de ce cu vederea slabă Cezareea. Din sistemul tetrarhiei nu mai ramânea nimic. Constantin si crestinismul Problema. Înainte de Constantin, Imperiul roman este un imperiu pagân; de la Constantin încoace, un imperiu crestin. Suntem confruntati cu unul dintre cele mai importante evenimente, dar si cu una dintre cele mai complexe probleme ale istoriei.

diagrama testelor de vedere cu litere

Faptul în sine nu poate fi negat si traditia crestina nu s-a înselat atunci când i-a asezat pe Constantin si pe mama sa, Elena, în rândul sfintilor.

Dar aceeasi traditie crestina a introdus din capul locului în relatarea acestor fapte iesite din comun mai multe elemente miraculoase decât era necesar.

De istoria domniei lui Constantin se leaga totodata o problema de critica a izvoarelor care nu a fost rezolvata satisfacator decât în ultimii ani. Ce vitamine să bei din vedere socotit cel mai important, cel putin în privinta raporturilor lui Constantin cu crestinismul, era o Viata a lui Constantin publicata sub numele scriitorului crestin Eusebiu din Cezareea.

Dar studii recente, metoda viziunii shevchenko primul rând cele ale marelui bizantinist belgian Henri Gregoire, au dovedit ca aceasta biografie cuprinde, pe lânga un probabil «nucleu eusebian», pasaje foarte întinse scrise, cu siguranta, mai târziu. Metoda stiintifica ne obliga sa privim cu cea mai mare neîncredere un text datorat, poate, nu unui contemporan care l-a cunoscut personal pe Constantin - ma gândesc la Eusebiu - ci unui compilator de la sfârsitul secolului al IV-lea sau de la începutul secolului al V-lea.

Sa ne oprim, de pilda, asupra unui singur episod, acela al faimoasei viziuni care ar fi precedat batalia de la podul Milvius împotriva lui Maxentiu. Povestirea traditionala relateaza câteva fapte esentiale, în succesiunea bine stiuta: aparitia pe cer a unei cruci stralucitoare însotite de cuvintele «întru acest semn vei învinge», porunca data de Constantin soldatilor sai de a reproduce acest semn pe scuturile lor, convertirea, victoria. Toate aceste fapte, incluse în Viata, nu se regasesc însa în nici un alt text contemporan cu Constantin si, lucru înca si mai grav, ele sunt ignorate de Parintii Bisericii, inclusiv de sfântul Augustin.

Câta credibilitate putem acorda relatarilor dintr-un asemenea text, afara doar daca nu de ce cu vederea slabă Cezareea ca tot ce priveste viziunea este apocrif? Singurele texte pe care va fi prudent sa ne sprijinim sunt, în afara panegiricelor oficiale, Istoria bisericeasca a lui Eusebiu, câtusi de putin îndoielnica si care nu vorbeste, de altminteri, despre nici o viziune si tratatul lui Lactantiu Despre moartea persecutorilor.

Cult solar si crestinism. Constantin a fost initial pagân si adept al cultului solar, iar cea dintâi si singura, probabil, viziune pe care el a avut-o vreodata este una pagâna. O cunoastem corectarea acuității vizuale panegiric rostit înaintea iui Constantin, la Treves, în într-un sanctuar galic, i s-a aratat lui Constantin zeul Apolo, însotit de o Victorie si tinând în mâini cununi de laur în interiorul carora era un semn interpretat de Constantin de ce cu vederea slabă Cezareea o prevestire de domnie îndelungata.

Aceasta viziune a jucat un rol important în viata lui Constantin: daca mai înainte nu fusese, el a devenit atunci ti a ramas multa vreme un adept fervent al cultului solar. Marturisesc despre acest lucru monedele, mai cu seama acelea care poarta, alaturate pe aceeasi piesa, efigiile lui Constantin si a zeului solar. Tot atunci, situatia crestinilor în Imperiu avea sa se schimbe cu totul, fara vreo interventie în acest sens din partea lui Constantin.

Adevaratul edict de toleranta a fost emis, înde Galerius. El proclama recunoasterea crestinismului ca religie si dadea crestinilor dreptul de a se întruni, sub conditia de a nu tulbura ordinea publica; în schimb, ei aveau datoria sa se roage zeului lor pentru prosperitatea împaratului si a statului. Explicatia emiterii acestui edict, surprinzator daca ne gândim ca, mai înainte, Galerius persecutase cu asprime pe crestini, trebuie cautata, poate, în starea de deruta în care el se de ce cu vederea slabă Cezareea în acel moment, atins fiind de o boala necrutatoare, de pe urma careia avea sa si moara în scurta vreme: este de crezut, de asemenea, ca romanii începusera sa se sature de atâtea persecutii, vadit zadarnice, împotriva crestinilor.

Oricum, adevaratul edict de toleranta este cel al lui Galerius, iar traditia care staruie sa-i transfere meritul asupra asa numitului — în chip impropriu, cum vom vedea - edict din Milan nu este conforma cu realitatea. În anul urmator,a avut loc vestita de ce cu vederea slabă Cezareea de la podul Milvius.

Am vazut ca trebuie respinsa ca inautentica relatarea despre aceasta batalie din Viata lui Constantin, datorata unui pseudo-Eusebiu. Ne ramân doua alte marturii: cea din Istoria bisericeasca si cea a lui Lactantiu.

Cezareea este cetatea pe care Irod a construit-o. Ferma Caesarea din Cezareea

Istoria bisericeasca nu pomeneste nimic despre vreo viziune ori despre ceva asemanator. Lactantiu nu vorbeste nici el nici despre vreo viziune, nici despre vreo cruce stralucitoare, ci numai de un vis prin care Constantin ar fi fost sfatuit, în ajunul bataliei, sa zugraveasca pe scuturile soldatilor sai un semn descris în felul urmator: «Litera X, traversata de o bara curbata la vârf».

Unii critici, precum Henri Gregoire, resping aceasta relatare a lui Lactantiu, în care vad numai o ajustare a viziunii pagâne din Altii cred ca ea poate fi acceptata si gasesc aici explicatia monogramei constantiniene, ce va fi interpretata curând ca o reprezentare a primelor doua litere grecesti ale numelui lui Cristos.

Tatăl său, Vasile, era patriciu. Chiar dacă trăia în lumea cea plină de multe desfătări, sfântul Evdochim era asemenea unei flori bine mirositoare petrecând în mijlocul ei, fiind iubitor și râvnitor încă din copilărie spre toate faptele cele bune.

Vom retine din toate acestea numai faptul ca nimic nu ne îngaduie sa afirmam ca împaratul Constantin ar fi fost, încrestin. Traditia crestina nu acorda mai putina importanta anului urmator,anul edictului din Milan: marturie stralucita, se spune, a convertirii lui Constantin.

Ce s-a întâmplat de fapt? Au avut loc la Milan, înconvorbiri între Constantin, învingatorul lui Maxentiu, si Licinius, care se pregatea sa-l doboare pe Maximin Daia. Viziune și potență la bărbați fost oare discutata în aceste convorbiri si politica de urmat fata de crestini?

Putem sa presupunem ca da, nu stim însa de ce cu vederea slabă Cezareea sigur despre asa ceva. Singurul lucru pe care-l putem afirma cu certitudine este ca avem doua documente din aceasta epoca: 1° Lactantiu ne-a pastrat textul latin al unei ordonante din iunieadresate de Licinius guvernatorului Bithyniei si afisate la Nicomedia; textul grecesc al acestei ordonante ne-a fost pastrat de Eusebiu în a sa Istorie bisericeasca.

Fara sa aseze nicidecum religia crestina mai presus de celelalte, ordonanta proclama libertatea de constiinta si, în spiritul pacii si al dreptatii, declara ca bunurile confiscate de la crestini trebuie să le fie restituite. Acesta este documentul numit «edictul din Milan», act din care i se face un titlu de glorie lui Constantin.

Ar fi mai corect sa-l numim «ordonanta din Nicomedia», aratând ca este vorba, de fapt, de o ordonanta a procent de vedere cu cataracta Licinius destinata Orientului.

Ea fusese compusa de Licinius sau, spune Lactantiu, revelata lui Liciniuscare i-a pus pe soldatii sai s-o învete si s-o rosteasca înainte de batalia hotarâtoare împotriva lui Maximin Daia. Nu e vorba nicidecum de un text propriu-zis crestin, chiar daca nici o formula dintr-însul nu ar fi putut sa jigneasca sensibilitatea unui crestin: este vorba de o invocatie adresata unui zeu suprem, în care, la nevoie, credinciosii lui Mitra ori ai Soarelui puteau sa-si recunoasca tot atât de bine ca si crestinii zeul.

Acestea sunt cele doua texte care ne permit sa ne facem o parere despre starea de spirit a împaratilor în jurul anului Nu trebuie sa uitam ca ambele provin de la Licinius si privesc Orientul: sa fie asta o dovada a faptului ca Licinius, angajat total în lupta împotriva lui Maximin Daia, avea de gând sa câstige de partea lui importantele comunitati crestine din Orient?

Cât despre Constantin, este foarte verosimil ca el sa fi cunoscut si aprobat aceste texte, de vreme ce, dupa câteva luni, înaintea bataliei decisive împotriva lui Maxentiu, el însusi pare sa fi reactionat fata de favorizarea proliferarii riturilor pagâne de catre dusmanul sau, formulând declaratii de toleranta si invocatii adresate unui zeu în care crestinii puteau sa-l recunoasca pe al lor.

Nu stim însa nimic sigur în aceasta privinta; iar pe un document autentic de care dispunem pentru acelasi anun medalion de aur, batut în atelierul imperial din Tarragona, putem vedea, îngemanate, efigiile lui Constantin si a zeului solar.

Asistență turistică Cezareea este un oraș mic, unul de fel în Israel. Această zonă nu aparține piețelor municipale și este administrată de o organizație privată, în același timp, este aici că boemia creatoare israeliană, oameni de afaceri înstăriți și politicieni cu funcționari preferă să se stabilească - Caesarea este considerat cel mai prestigios loc de a trăi. Caesarea este un oraș de plajă, așa că turiștii care iubesc marea limpede și nisipul alb de pe coastă vin aici. Toate plajele din Cezareea sunt plătite, sunt deschise din mai până în octombrie inclusiv - în această perioadă cea mai caldă temperatură a aerului. În Cezareea, sunt organizate diverse excursii pentru turiști, care includ vizite la atracții locale și din împrejurimi.

Putem oare sa admitem ca, la aceasta data, Cons-tantin fusese într-adevar convertit, în toata puterea cuvântului, la crestinism? Convertirea lui Constantin.

Studii recente, câte linii din tabel după viziune mai ales pe cercetari numismatice, ajung la concluzia ca apropierea lui Constantin de crestinism a început sa se manifeste clar abia din A fost oare aceasta orientare numai expresia unei convingeri intime sau a fost ea determinata si de iminenta conflictului cu Licinius?

Potrivit Vietii lui pseudo-Eusebiu, persecutarea crestinilor din Orient de catre Licinius a fost motivul razboiului, ceea ce este, evident, inexact. Este totusi posibil ca acest conflict, în care ambitia lui Constantin a jucat cu siguranta rolul hotarâtor, sa fi luat în cele din urma, între altele, si înfatisarea unui conflict religios. Poate ca înfrângerea lui Licinius, înla Adrianopol, a aparut ca înfrângere a pagânismului, iar victoria lui Constantin ca victorie a crestinismului.

orbul a redat vederea

Se cuvine însa sa atragem atentia asupra faptului ca, dupa victorie, Constantin nu s-a gândit nicidecum sa impuna crestinismul drept de ce cu vederea slabă Cezareea oficiala. Daca e sa-l credem pe pseudo-Eusebiu, care nu poate fi banuit decât de o persoană suferă de miopie propensiunii lui Constantin catre crestinism, dupa victorie, acesta a de ce cu vederea slabă Cezareea orientalilor o proclamatie prin care recunostea libertatea fiecaruia de a-si urma credinta.

Iata, asadar, cât de prudenti trebuie sa fim atunci când vorbim despre convertirea lui Constantin. Trebuie sa ne ferim de doua excese contrarii. Nu trebuie sa uitam ca apropierea lui Constantin de credinta crestina s-a înfaptuit treptat, ca efect, se pare, al unui sir de împrejurari, daca nu de considerente politice, mai curând decât în urma unei iluminari interioare; ca, multa vreme, crestinismul a putut sa i se para superior altor religii ale timpului, nu însa si esential diferit de ele; ca el a ramas, de altfel, pe toata durata domniei szlc pontifix maximus si ca, daca a dorit sa purifice pagânismul de tarele si de superstitiile grosolane de care era grevat, el n-a cautat nicidecum sa-l înjoseasca.

Ar fi, pe de alta parte, lipsit de sens sa contestam ca împaratul Constantin a fost întotdeauna preocupat de problema crestina; ca el s-a aratat de la început deosebit de tolerant fata de crestini si, curând, deosebit de favorabil lor; si, în sfârsit, ca s-a convertit totusi cândva, de vreme ce a fost botezat.

E adevarat ca si-a amânat botezul pâna în ajunul mortii: dar poate ca amânarea nu dovedeste indiferenta; oamenii procedau pe atunci foarte frecvent în felul acesta, crezând ca asa toate greselile comise în timpul vietii erau anihilate cu desavârsire. Mai ciudat pare faptul ca pe Constantin l-a botezat un episcop arian.

Mai multe despre acest subiect